Programul
N-avem sânge
Despre asociație
„N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro) este un program derulat de Asociația HEM, pentru Institutul Național de Hematologie Transfuzională și reprezintă un demers amplu, desfășurat la nivel național, pentru sprijinirea donației voluntare de sânge.
În cei mai bine de 7 ani de la primele acțiuni „N-avem SÂNGE?!”, ni s-a confirmat cu regularitate nevoia stringentă pentru un efort susținut de educare a publicului, deoarece lipsa accentuată a sângelui pentru transfuzii pune toată societatea sub risc. Sângele este de fapt un țesut viu și nu doar un lichid colorat, un țesut din care o parte (masa eritrocitară) poate fi stocată pentru cel mult 42 de zile, iar o altă (masa trombocitară) maxim 6. Aceste lucruri sunt de natură să facă și mai complicat demersul nostru, dar totodată să ne și motiveze suplimentar.
Principalul obiectiv al programului „N-avem SÂNGE?!” îl reprezintă creșterea numărului de donatori fidelizați și integrarea donației de sânge în rutina unui stil de viață sănătos. Prin urmare, misiunea noastră este aceea de a dezvolta și consolida o comunitate cât mai mare de donatori, pe care să-i ajutăm să înțeleagă ce beneficii minunate pentru sănătatea lor le poate oferi donația regulată de sânge. În acest sens avem aici un interviu cu d-na Dr. Corina Posea, unul dintre cei mai buni medici hematologi din România: http://n-avemsange.ro/2018/06/29/150-000-de-vieti-pe-an/
În cadrul comunității noastre de donatori am structurat un nucleu de ambasadori ai donației de sânge, pe care i-am numit sugestiv #bloodfluenceri = donatori și totodată persoane cu ADN de lider, orientați către activism social. Noi ne dorim să mărim coeziunea grupului lor, iar prezența „N-avem SÂNGE?!” în cadrul evenimentelor sportive organizate de Asociația Bucharest Running Club este o minunată ocazie de a le vorbi oamenilor sănătoși, orientați către un stil de viață sănătos, despre nevoia și beneficiile donației de sânge.
Miiile de alergători care au ales să ne susțină la aceste evenimente de-a lungul timpului ne confirmă că aici găsim concentrat, în număr mare, oameni cu adevărat profil de #bloodfluencer.
Vă invităm așadar să ne susțineți alegând cauza noastră la înscriere și purtând tricoul de #bloodfluencer, să donați sânge și să le vorbiți tuturor despre asta! Ne veți întâlni la Sport Expo, precum și la punctul de hidratare de pe Bd. Unirii, unde vom primi ca pe niște adevărați campioni pe toți cei ce ne poartă tricourile!
Pe noi ne găsiți aici:
https://www.facebook.com/NAvemSANGE
https://instagram.com/n.avem_sange
https://www.tiktok.com/@navemsange




