Youtube

FUNDAȚIA POLICLINICI SOCIALE REGINA MARIA

Fundația CMU-Regina Maria este o organizație non-profit care a luat ființă în urmă cu șase ani din dorința de a veni în sprijinul familiilor dezavantajate prin proiecte medicale și educaționale sustenabile. Ne dorim să oferim nu numai sănătate ci și demnitate acestor oameni si o șansă la o nouă viață.

Astfel a luat ființă prima Policlinică Socială din România adresată exclusiv persoanelor fără venituri și asigurări medicale, Policlinica Socială Baba Novac,  care de șase ani oferă asistență medicală gratuită acestor persoane al cărui număr a crescut constant ajungând astăzi la cifra de 2000 pacienți înregistrați. Numai în 2016 aceștia au beneficiat de 5640 de consultații medicale dintre care 1800 consultații de medicină internă, 2600 de tratamente stomatologice, 300 consultații ginecologic, 200 consultații oftalmologice si perechi de ochelari gratuite și altele.

Policlinica Socială Sala Palatului, a doua Policlinică Socială a Fundației, a fost înființată în mai 2015 cu rolul de a oferi acces la servicii medicale de calitate la prețuri foarte mici persoanelor cu venituri de până la 800 RON din întreaga țară și în același timp de a susține o parte din activitățile medicale gratuite oferite celor 2000 persoane fără venituri și asigurări medicale din cadrul primei Policlinici Sociale- Policlinica Socială Baba Novac. Majoritatea pacienților acestei Policlinici sunt pacienți cu boli cronice  care necesită consultații și investigații medicale frecvente pe care nu și le pot permite în cadrul sistemului medical privat și nici nu pot fi internați în sistemul medical de stat.

Inițial concepută numai pentru persoanele cu venituri foarte mici, ea și-a deschis porțile tuturor, indiferent de venit, pe baza conceptului prin care cei ce plătesc prețul întreg al consultației sprijină de fapt tratamentul pacienților  de la Policlinica Socială Baba Novac, de unde și deviza Policlinicii  Sala Palatului “Fă-te Bine , Făcând Bine!”

În anul 2016 am oferit peste 7000 de consultații medicale unui număr de 1840 persoane cu venituri până în 800 RON și 230 persoane cu venituri de până la 1600 RON, restul fiind cei ce depășeșc acest prag.

Impactul Policlinicii Sociale Sala Palatului îl măsurăm prin rezultatul celor peste 7000 consultații medicale, investigații și analize oferite, dintre care 4000 consultații stomatologice, peste 1000 de ecografii, 700 de recoltări pentru mii de analize medicale, 800 consultații cardiologice, 100 consultații ginecologice, 120 consultații oftalmologice și altele. Aceste cifre semnifică faptul că peste  persoane cu un venit sub 800 RON au beneficiat de  servicii medicale de calitate pe care, altfel, nu și le-ar fi putut permite.

O categorie semnificativă a acestor persoane sunt pensionari cu pensii mici și pacienții cu boli cronice care necesită consultații și investigații medicale complexe frecvente și care, datorită Policlinicii Sociale Regina Maria, își mențin o stare bună de sănătate, pot duce o viață independentă, evitând situațiile în care să ajungă în stări grave la spitalele de stat, nevoiți să sufere și să se interneze.

După cum am menționat mai sus, Policlinica Socială Sala Palatului are un impact extrem de important și asupra vieților celor 1900 de persoane fără venituri și asigurări medicale care vin la Policlinica Socială Baba Novac, oameni care se află în momentele cele mai dificile ale vieții lor, și care sunt ajuți astfel nu numai prin redarea sănătății, dar și a demnității și a șansei la o viață mai bună .

Policlinica a fost deschisă cu sprijinul membrilor fondatori: Groupama Asigurări, Porsche Romania, Fundația Vodafone și Wipro alături de 170 de sponsori individuali sau din mediul corporatist.

Am făcut acest proiect nou cu gândul la cei pe care poți să îi ajuți prin ceea ce știi să faci, mai ales la câți oameni sinceri și buni au ajuns în situații dificile. Încercăm să le menținem nu numai sănătatea, ci și demnitatea, să plece cu capul sus, cu o încurajare de a vedea lucruri pozitive în ei și la cei din jur, cu credința că îi ajutăm astfel și în alte domenii din viață. Cred că am reușit împreună cu echipa să arătăm că este sustenabil să menținem o Policlinică Socială fără plată. Această a doua Policlinică Socială, este din nou un fel de pionierat, în care vrem să atingem cât mai mulți oameni care vor să aibă servicii medicale de calitate dar nu își permit financiar. În numele echipei, le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat și doresc să apelez la cât mai mulți dintre voi să ne ajute și în acest al doilea important proiect. Numai împreună putem clădi o lume mai bună pentru toți.”-  Wargha Enayati- Fondatorul Fundației Policlinici Sociale Regina